Vineri, 05 Iunie 2026

Înjunghiat pentru că voia să fure struguri

de Andra RAFTU Miercuri, 12 August 2015 213 1 min citire
Un bărbat de 41 de ani a ajuns pe patul de spital în stare gravă după ce a fost înjunghiat. El a fost descoperit pe marginea drumului, pe Drumul Județean 223, între localitățile Aliman și Floriile, de o femeie care circula cu mașina. 
Polițiștii s-au deplasat imediat la fața locului și au stabilit că victima este Valentin Vasile C., din localitatea Aliman. În scurt timp au ajuns și cadrele medicale care au stabilit că victima are două tăieturi în zona abdomenului și l-au diagnosticat cu plăgi înjunghiate penetrante perete abdominal anterior, fiind transportată la Spitalul Orășenesc Cernavodă. În urma verificărilor, în zonă, oamenii legii l-au identificat pe Ioan Ciocântă ca fiind autorul faptei. 
Acesta a recunoscut în fața anchetatorilor că l-a înjunghiat pe bărbat deoarece era băut și voia să fure struguri din incinta unei ferme. Cazul a ajuns în atenția procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța care au demarat cercetările. Magistrații au decis că victimei i-a fost pusă viața în pericol și pe numele lui Ioan Ciocântă a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunii de tentativă la omor. Individul a fost audiat și ulterior reținut pe bază de ordonanță pentru 24 de ore. El a fost încarcerat în Centrul de Reținere și Arest Preventiv Constanța și ieri a fost prezentat magistraților Tribunalului Constanța cu propunere de arestare preventivă.
Taguri
Articolul anterior Mașină cu numere de Bulgaria, praf și pulbere. Șoferul e în comă
Articolul următor Sute de litri de motorină furată, în portbagajul mașinii

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei