Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Înjunghiere în plină stradă, în centrul Constanței. Agresorul a ajuns după gratii

de Florentina BOZÎNTAN Miercuri, 29 Aprilie 2020 334 1 min citire
Înjunghiere în plină stradă, în centrul Constanței. Agresorul a ajuns după gratii
Sursa foto: News
Un constănțean de 33 de ani a ajuns în închisoare, fiind condamnat pentru tentativă de omor.
Potrivit anchetatorilor, incidentul violent a avut loc la începutul lunii iunie 2019, în timpul nopții. Era în jur de ora 1.00, când victima, împreună cu un prieten, a mers la o unitate fast-food de pe b-dul Tomis pentru a lua de mâncare. În timp ce martorul a intrat în unitate, victima, care era sub influența băuturilor alcoolice, a rămas în stradă. La un moment dat, acesta a fost deranjat de un bărbat care a trecut prin zonă - agresorul, identificat ca fiind Mugurel Cristian C., de 33 ani, din Murfatlar - mai precis, de modul în care acesta l-ar fi privit. Drept pentru care, între cei doi a izbucnit un conflict verbal. Amicii celor doi au încercat să-i calmeze, dar la un moment dat, agresorul, care era taximetrist, s-a îndreptat spre autoturism, a scos un cuțit și și-a înjunghiat adversarul în zona pieptului, după care s-a urcat în mașină și s-a făcut nevăzut.
Victima a fost transportată la spital, unde a primit îngrijiri medicale și unde s-a stabilit că i-a fost pusă viața în pericol și a necesitat 14-16 zile de îngrijiri pentru vindecare.
Găsit de polițiști, agresorul a susținut că a înjunghiat victima pentru că s-ar fi temut pentru viața lui. Magistrații constănțeni au dispus condamnarea lui la doi ani și trei luni de închisoare, iar la sfârșitul săptămânii trecute, polițiștii l-au săltat de acasă și l-au escortat la Penitenciarul Poarta Albă, unde va executa pedeapsa.
De menționat că nu este prima dată când agresorul are probleme cu legea. În urmă cu câțiva ani, acesta a fost condamnat în străinătate, mai precis în Olanda, pentru conducerea fără a deține permis și pentru fals de identitate. 
Taguri
Articolul anterior Bărbați condamnați la închisoare, depistați de polițiști
Articolul următor Roboți vor fi folosiți la interacțiunea cu pacienții cu noul coronavirus într-un spital din România

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei