Înșelăciune cu fonduri europene: Laura Șerban și-a recunoscut vina

de Andreea ILIESCU Vineri, 31 Octombrie 2014 345
Magistrații Tribunalului Constanța urmează să analizeze, pe 10 noiembrie, cererea procurorilor Direcției Naționale Anticorupție (DNA) Constanța cu privire la Laura Șerban. Aceasta a fost cercetată pentru folosirea de documente sau declarații false având ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, înșelăciune și fals în declarații. Întrucât femeia și-a recunoscut în totalitate faptele, aceasta a încheiat cu procurorii DNA un acord de recunoaștere a vinovăției. Astfel, procurorul de caz a decis ca femeia să primească o sentință orientată spre minimul pedepsei, însă decizia va fi publică numai în momentul în care vor decide judecătorii legalitatea acesteia.
Anchetatorii spun că în perioada 2011 - 2013, la APIA - Centrul Județean Con-stanța au fost înregistrate mai multe dosare privind cererea unică de plată, întocmite pe numele Laurei Șerban și ale altor trei persoane, în calitate de fermieri, prin care se solicita acordarea de subvenții de la bugetul general al Uniunii Europene și de la bugetul național, cuvenite pentru suprafețele de teren pe care le exploatau. În baza cererilor formulate de presupușii fermierii și a documentelor anexate, APIA - Centrul Județean Constanța, a achitat sume importante de bani în conturile acestora, atât din bugetul general al Uniunii Europene, cât și din bugetul național. În realitate, presupușii fermieri sunt persoane fără adăpost, proveniți din centrele de plasament, racolați și folosiți de Alexandru Răzvan Ionescu, fost consilier în cadrul APIA Constanța, numai pentru a obține ilegal fonduri, pe baza unor documente falsificate, în numele persoanelor respective, acte ce atestau că aceștia dețineau și lucrau terenuri agricole. 
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei