De ce numai școlilor de șoferi li se impune atingerea unui procent de promovabilitate pentru a funcționa, când sunt unități de învățământ de stat unde niciun elev nu ia Bacalaureatul și nu e tras nimeni la răspundere?
- Publicitate -
Aceasta este una dintre nemulțumirile unor instructori auto, care sunt deciși să atace în instanță Ordinul 733/2013, al ministrului Transporturilor, privind autorizarea școlilor de șoferi și susținerea examenului pentru obținerea permisului auto/moto.
Astfel, pentru obținerea autorizației de funcționare, școlile și instructorii auto trebuie să aibă un grad minim de promovabilitate de 40% (raportul dintre numărul de cursanți care au promovat primul examen în vederea obținerii permisului și numărul cursanților care s-au prezentat pentru prima dată la examen), în primul an, urmând ca în anul următor să crească. Până în prezent, rata de promovabilitate a fost de 33%. Măsura este considerată un abuz de unii instructori auto.
"Nouă ni se impune un procent de promovabilitate, în condițiile în care nu primim niciun leu de la stat. Eu am promovabilitate de 70%, dar nu consider că este o măsură corectă. În schimb, sunt licee unde niciun elev nu a promovat Bacalaureatul și în cazul acestora nu se ia nicio măsură, deși acestea sunt finanțate de la stat", a declarat, pentru "Cuget Liber", Ion Lipan, reprezentantul unei școli auto din Constanța.
"Să cumpere cei de la Permise Auto camerele video!"
Nici obligativitatea montării de camere de supraveghere în mașinile-școală nu este văzută cu ochi buni de toți instructorii. Nu pentru că ar avea ceva împotriva camerelor video, ci pentru că trebuie să le monteze reprezentanții școlilor de șoferi.
"Eu, ca instructor, nu am nevoie de aceste camere de supraveghere, Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor are nevoie pentru supravegherea examinărilor, ei să le achiziționeze. Să cumpere cinci - șase, câte au nevoie și să le monteze pe mașini când se susțin examenele. Așa, noi trebuie să le achiziționăm, să luăm softurile, să angajăm un IT-ist", a afirmat instructorul auto. "Se repetă povestea din 2009, când Ministerul Transporturilor ne-a impus să achiziționăm un anume soft pentru pregătirea teoretică, era o singură firmă autorizată, iar softul costa 2.000 de euro. Dar a trebuit să-l achiziționăm, nu aveam variantă. Acum, softul respectiv este puțin peste 100 de euro", a completat Ion Lipan.
În plus, montarea camerelor de luat vederi va fi un motiv de stres în plus pentru elevi, consideră instructorul auto: "Și elevii vor fi reticenți, poate vor considera că îi înregistrăm pentru a-i șantaja mai târziu".
Vor merge în instanța de judecată
De asemenea, impunerea unui spațiu de 2 metri pătrați / cursant și de 5 metri cubi de aer / cursant este o altă măsură reclamată de unii instructori auto. "În nicio școală de stat nu găsești așa ceva!", a sesizat un instructor auto.
"Ni se cere să deținem două săli, una pentru pregătirea teoretică și una pentru cunoașterea mașinii. Dar nu avem nevoie decât de una. Eu, de exemplu, am video-proiector, iar softul de 2.000 de euro îmi oferă tot ceea ce am nevoie pentru cursurile de cunoașterea autovehiculului", a adăugat instructorul auto Ion Lipan.
Acestea sunt principalele motive pentru care instructori auto din Constanța, Ploiești și Cluj s-au decis să atace în contencios administrativ noul act legislativ. "Vom merge în instanță, am discutat mai mulți instructori auto din țară și am luat această decizie, scopul este comun", a precizat instructorul.
Cât va costa școala de șoferi?
Pe de altă parte, sunt și instructori care sunt de acord cu noile modificări, atrăgând atenția că, în acest mod, se realizează o triere a acestor instituții, astfel încât să rămână pe piață doar instituțiile serioase și cu rezultate.
Nu trebuie neglijat nici faptul că în contextul noilor obligativități impuse școlilor de șoferi, este de așteptat ca cei interesați să scoată mai mulți bani din buzunar pentru obținerea permisului auto. În prezent, cursurile costă între 500 lei (categoria AM și A1), 1.000 de lei (pentru categoria B) și 2.700 pentru profesioniști. Sunt însă și instructori auto, precum Niculae Dicu, care ne-au declarat că nu vor mări tarifele.