Tribunalul Constanța a dispus înlocuirea măsurii de arest preventiv cu obligarea de a nu părăsi localitatea pentru Cristian Gherghișan, și Lucian Călimărea, membri ai lumii interlope constănțene, mai precis ai grupării "Spaniolu’". Instanța a respins cererea prin care i se solicita să constate că măsura obligării de a nu părăsi localitatea pentru Petrică Tomescu a încetat de drept la 25 septembrie 2007. Cei trei au fost trimiși în judecată pentru comiterea infracțiunilor de tentativă de omor și distrugere.
- Publicitate -
Ei sunt acuzați că i-au dat o bătaie soră cu moartea unui membru al bandei rivale "Vasea". Potrivit rechizitoriului, la data de 16 februarie, la atelierul de tapițerie auto al SC Auto Stop Stil SRL, prin acțiuni conjugate, cu premeditare și în public, Petrică Tomescu, împreună cu Cristian Gherghișan, Lucian Călimărea și Cristian Fălcuș, l-a agresat pe Marian Cristian Gheorghiu, zis "Cristel". După ce au amenințat martorii aflați la fața locului, indivizii i-au dat lui Gheorghiu o bătaie zdravănă, aplicându-i lovituri cu pumnii, picioarele, bâte, sabie și cu un cuțit, pe toată suprafața corpului, provocându-i leziuni grave ce i-au pus viața în pericol și pentru a căror vindecare a necesitat circa 100 de zile de îngrijiri medicale. Hotărârea Tribunalului Constanța poate fi atacată în recurs.