Un bărbat din Medgidia a făcut un adevărat scandal, luni, în centrul orașului, unde s-a războit cu un taximetrist, după care circul a continuat la sediul poliției. În cele din urmă, individul a ajuns la spitalul din Palazu Mare, la secția de Neuropsihiatrie.
- Publicitate -
După ce s-a amețit bine cu ceva alcool, Beadin Sali, de 38 de ani, a simțit nevoia să se plimbe prin oraș cu un taxi. Zis și făcut: nu după multe căutări, Sali a găsit o mașină liberă, care aștepta pe marginea drumului potențialii clienți. Numai că, în momentul în care să se urce în taxi, șoferul l-a anunțat că nu îl duce nicăieri, sesizând că bărbatul este beat și se manifestă violent. De aici până la scandal nu a fost decât un pas. Beadin Sali a sărit imediat la bătaie, lovindu-l pe taximetrist, după care și-a cășunat toată supărarea pe mașina omului și i-a spart geamul.
Ionel Voinescu i-a anunțat imediat pe polițiști, care l-au condus pe scandalagiu la secție. Ajuns la sediul poliției, bărbatul a devenit din nou violent și a spart geamul unei ferestre, provocându-și mai multe tăieturi în zona capului. Sali a fost transportat la Spitalul Municipiului Medgidia, unde i s-au acordat îngrijiri medicale și ulterior a fost transferat la Secția de Neuropsihiatrie a spitalului din Palazu-Mare.
Pe numele suspectului polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de ultraj contra bunelor moravuri, tulburarea ordinii și liniștii publice, loviri sau alte violențe și distrugere.