Intervenție de amploare la Murfatlar. Bătrân salvat din apele Canalului Dunăre–Marea Neagră
de Oana CHIRANASâmbătă, 15 Noiembrie 2025 251 < 1 min citire
Asculta stirea
Alertă în această după-amiază pe Canalul Dunăre–Marea Neagră, în zona carierei de cretă din Murfatlar, după ce o persoană a fost semnalată în pericol de înec. Mai multe echipaje de intervenție au fost mobilizate rapid pentru salvarea victimei.
- Publicitate -
La fața locului au intervenit pompierii de la Detașamentul Palas, cu o autospecială de stingere, și cei de la Detașamentul Medgidia, cu o ambarcațiune și echipajul de descarcerare. Sprijin aerian a fost asigurat de elicopterul SMURD, iar o ambulanță SAJ tip B a fost trimisă pentru evaluare medicală.
Salvatorii au reușit să scoată bărbatul la mal cu ajutorul unei cordițe. Victima, un bărbat de 79 de ani, a fost găsită conștientă, dar în stare de șoc hipotermic. Acesta a fost preluat de echipajul medical la fața locului și transportat la spital, în stare stabilă.
Intervenția promptă a echipelor de salvare a fost esențială pentru salvarea vieții bărbatului. Autoritățile reamintesc populației riscurile majore asociate apropierii de cursurile de apă, în special în sezonul rece.