Miercuri, 24 Iunie 2026

IPJ Constanța, informații oficiale despre TIR-urile care au forțat trecerea la nivel cu cale ferată

de Andreea CARAUA Miercuri, 24 Iunie 2026 31 < 1 min citire
IPJ Constanța, informații oficiale despre TIR-urile care au forțat trecerea la nivel cu cale ferată
Imagini cu două TIR-uri care forțează trecerea la nivel cu cale ferată și îndoaie o barieră de protecție, în județul Constanța, au făcut înconjurul internetului în dimineața de 24 iunie. Autoritățile s-au autosesizat și trag un semnal de alarmă conducătorilor aut.
Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Constanța au transmis informat că oamenii legii din cadrul Biroului Siguranță Rutieră, municipiul Medgidia, efectuează verificări pentru stabilirea identității celor doi conducători auto, precum și în vederea stabilirii situației de fapt și luarea măsurilor legale care se impun.
Reamintim faptul că nerespectarea normelor rutiere referitoare la trecerea la nivel cu calea ferată constituie contravenție, care se sancționează cu amendă de până la 4,050 de lei, precum și măsura complementară de suspendare a dreptului de a conduce vehicule pe o perioadă de 120 de zile, fiind eliberată dovadă fără drept de circulație", au mai precizat oficialii IPJ Constanța.
Taguri
Articolul anterior Șoferi fără permis și vehicule neînmatriculate depistate de Garda de Coastă în Constanța și Tulcea
Articolul următor Campania „AUR Te Aude” continuă la Constanța. „Tot mai mulți cer anticipate”

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei