Jaf la o bancă din cartierul Răcădău, din municipiul Brașov. Evenimentul s-a produs în jurul orei 3:00. Potrivit primelor informații, doi bărbați au pătruns în incinta băncii prin forțarea ușii de acces. Ajunși în interior, cei doi au furat o casetă de valori cu bani care aparțineau băncii.
- Publicitate -
Purtătorul de cuvânt IPJ Brșov, Liviu Naghi, a declarat, la Realitatea TV, că banca era prevăzută cu un sistem de supraveghere video care s-a declanșat în momentul jafului. În scurt timp, un echipaj de la firma de pază s-a deplasat la fața locului, însă nu a mai găsit pe nimeni.