Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Jandarmeria: Şapte amenzi şi un dosar penal, în urma protestului din Bucureşti

de Alina DRACOPOL Luni, 03 Octombrie 2022 178 1 min citire
Jandarmeria: Şapte amenzi şi un dosar penal, în urma protestului din Bucureşti
Jandarmeria Capitalei a aplicat şapte sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 32.000 de lei, în urma protestului care a avut loc duminică în Bucureşti.
Potrivit unui comunicat de presă, ca urmare a încălcării prevederilor legale în vigoare, jandarmii au întocmit un act de constatare pentru sesizarea organelor de urmărire penală, după depistarea unui bărbat, participant la adunarea publică din Piaţa Victoriei, având asupra sa un spray iritant-lacrimogen.
De asemenea, poliţiştii Capitalei au depistat un bărbat care avea asupra sa două arme albe. Acesta a fost condus la sediul secţiei, unde i-a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii portul sau folosirea de obiecte periculoase.
În continuare, se fac verificări pentru identificarea şi sancţionarea altor persoane care au încălcat cadrul legal în vigoare.
În contextul protestului, care a avut loc în Piaţa Universităţii şi Piaţa Victoriei, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti - Ilfov a dislocat 2 autospeciale de stins incendii şi 2 ambulanţe SMURD care au asigurat răspunsul la solicitările cetăţenilor.
Pe timpul acestor adunări publice nu au fost înregistrate evenimente deosebite - 5 persoane au necesitat asistenţă medicală din partea pompierilor paramedici, 3 dintre acestea fiind transportate la spital pentru investigaţii amănunţite. Afecţiunile au constat în probleme respiratorii, lipotimie şi leziuni uşoare, precizează sursa citată.
Taguri
Articolul anterior Sorin Cîmpeanu, primul discurs după demisia din fruntea Ministerului Educaţiei
Articolul următor Ministrul Apărării, mesaj la deschiderea anului universitar: Educaţia - investiţia pe care o naţiune o face pentru viitor

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei