Din cauza referendumului Jandarmii amână donarea de sânge

de Florentina BOZÎNTAN Sâmbătă, 05 Noiembrie 2011 368
Jandarmeria Română a demarat, la 1 noiembrie, campania "Întinde o mână! Salvează o viață! Donează sânge!". În cadrul acestei campanii, 160 de jandarmi de la unitățile din Constanța, Medgidia și Cernavodă vor dona sânge, în perioada 1 - 15 noiembrie. "Așa cum am mai spus, mereu este nevoie de sânge. Uneori este nevoie urgentă de anumite grupe, iar alteori, pentru efectuarea unor transfuzii, avem nevoie de rezerve din toate grupele", a afirmat dr. Alina Dobrotă, directorul Centrului Regional de Transfuzii Sanguine. Pentru că sunt angrenați în asigurarea ordinii la referendumul organizat de Consiliul Județean, de pe 6 noiembrie, jandarmii constănțeni au amânat acțiunea de donare de sânge, care ar fi trebuit să se desfășoare sâmbătă, 5 noiembrie. Acțiunea va avea loc sâmbăta viitoare, pe 12 noiembrie, la Centrul Regional de Transfuzii Sanguine. Alături de jandarmi, vor dona sânge și 15 practicanți ai artelor marțiale, din cadrul Aikido Club Constanța, și Elena Frîncu, șefa Direcției Județene de Sport și Tineret Constanța. Sunt așteptați toți cei care doresc să ajute, cu un strop de sânge, să salveze o viață, au arătat cadrele medicale.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei