Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Jandarmii au dat amenzi de peste 53.000 de lei, într-o săptămână

de Florentina BOZÎNTAN Marţi, 18 August 2020 185 < 1 min citire
Jandarmii au dat amenzi de peste 53.000 de lei, într-o săptămână
Peste 130 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța au fost, în săptămâna 10 – 16 august, pe străzi, acționând alături de polițiști pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale. În timpul misiunilor au fost aplicate 145 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 53.000 de lei. Jandarmii i-au sancționat pe cei care făceau comerț ilegal, pe cei care amenințau cu acte de violență, pe cei care consumau băuturi alcoolice în spațiul public, dar și pe cei care cerșeau.
De exemplu, militarii au depistat un individ care vindea mai multe parfumuri "la un preț avantajos", în parcarea unui complex comercial din municipiul Constanța. Bărbatul respectiv nu avea acte de proveniență pentru bunuri, care erau inscripționate cu numele unor mărci cunoscute. Existând suspiciunea că obiectele oferite spre vânzare erau contrafăcute, jandarmii au întocmit procesul verbal de constatare conform prevederilor Codului de Procedură Penală și l-au transmis împreună cu bunurile ridicate în vederea confiscării, structurilor de poliție pentru continuarea cercetărilor.
Taguri
Articolul anterior Incendiu într-un hotel de pe litoral. Turiștii au fost evacuați, în toiul nopții
Articolul următor Zeci de călători de pe trenuri, sancționați deoarece nu aveau măști

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei