Vineri, 05 Iunie 2026

Jandarmii împânzesc Constanța, în acest weekend. Iată ce evenimente au loc

de Cuget Liber Vineri, 19 Octombrie 2018 313 1 min citire
Jandarmii împânzesc Constanța, în acest weekend. Iată ce evenimente au loc
În acest sfârșit de săptămână, efective de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța, în cooperare cu lucrători din cadrul I.P.J. Constanța, I.S.U. Constanța și Poliției Locale vor fi angrenați în mai multe misiuni de asigurare a ordinii publice la evenimentele sportive organizate în zona de competență, astfel:
Sâmbătă, 20 octombrie, jandarmii din cadrul Detașamentului nr. 8 Cernavodă vor fi prezenți la stadionul "Tineretului", unde vor avea în atenție siguranța participanților la meciul de fotbal "C.S. Axiopolis Sport Cernavodă-Sportul Chișcani, programat la ora 15.00.
Duminică, 21 octombrie, jandarmii constănțeni se vor afla în zona stadionului "Gheorghe Hagi" unde vor asigura ordinea publică la meciul de fotbal A.S.S.C.S. Farul Constanța - F.C. Argeș cu începere de la ora 12.00. 
În aceeași zi se va acționa pentru desfășurarea în condiții de siguranță a partidei de handbal feminin C.S.U. Neptun Constanța - H.C. Dunărea Brăila, eveniment sportiv ce va avea loc la Sala Sporturilor, începând cu ora 14.00. 
Suporterii echipelor precum și ceilalți spectatori au obligația legală de a respecta regulile de conviețuire socială și măsurile stabilite de organizatori și forțele de ordine, pe traseele de deplasare, în apropierea și în interiorul arenelor sportive.
Recomandăm suporterilor să dea dovadă de fair-play, să nu se implice în conflicte și să se delimiteze de orice formă de violență ce ar conduce la tulburarea ordinii publice în arenele sportive, atât pe durata meciurilor cât și după terminarea acestora. 
Taguri
Articolul anterior Adina Florea susține interviul pentru postul de procuror în secția de anchetare a magistraților
Articolul următor Doi șoferi din Constanța s-au ales cu dosare penale. Ce spun polițiștii de la Rutieră

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei