Vineri, 05 Iunie 2026

Jandarmii, sărbătoresc ziua Recunoștinței Constănțenilor

de Camelia MIU - MITRIC Joi, 22 Noiembrie 2007 254 < 1 min citire
23 noiembrie reprezintă ziua Recunoștinței Constănțenilor și ziua Administrației județului de la malul Mării Negre.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Județean de Jandarmi Constanța, căpitan Sorin Trancă, la 23 noiembrie 1878, după încetarea Războiului de Independență, autoritățile civile și militare românești intrau, după mai bine de patru secole de stăpânire turcească, pe teritoriul actualului oraș Constanța. Astfel se consfințea revenirea Dobrogei la teritoriul statului român.
Cu acest prilej, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean, la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța se organizează, azi, 22 noiembrie 2007, între orele 10 - 12, o serie de activități, la care sunt invitați să participe aproximativ 25 de copii de la Școala cu clasele I-VIII "Nicolae Iorga" Constanța.
Copiilor li se vor prezenta, pe scurt, misiunile Jandarmeriei Române, în general, și aspecte din activitatea Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța, în mod special, precum și aspecte ale istoricului acestei arme, în cadrul unei vizite la "Sala Tradițiilor", amenajată în interiorul instituției.
Totodată se va prezenta tehnica și armamentul din dotare și un exercițiu demonstrativ cu grupa conductorilor câinilor de serviciu.
Articolul anterior Efectul de bumerang
Articolul următor S-a stins un coregraf de spectacole incredibile

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei