Am senzația că plictisul încremenit în anticamera politicii românești tinde să devină ceva absolut normal. Acolo, afară, în Parlamentul European, vocile se agită, tremurul lor oscilează, oamenii se contrazic, tensiunea crește, uneori se și înjură.
- Publicitate -
Cu doar câteva zile înainte de controversatele alegeri europarlamentare, atmosfera continuă să rămână anostă, plictisitoare, previzibilă. Pe fondul campaniilor care convenționalizează discursurile am aflat și că, printre candidații pentru PE, se numără și un șofer și doi mecanici auto. Ei, asta da discrepanță majoră: unii au absolvit la Londra, în timp ce alții sunt "doar" șoferi. Aș menționa și faptul că pe liste figurează și 22 de analiști politici și politologi. Poate, poate, electoratul va alege, va respinge, va modifica sau negocia. Orice, numai să nu mai stagneze prea mult în apatia asta descuraja(n)tă.
O lectură multidimensională a realității dezvăluie, paradoxal, o singură scenă: aceea în care actorul politic ( sau nu) nu se sinchisește să se legitimeze. Și, ca și când moștenirea spirituală a epocii comuniste nu ar fi suficient resimțită, anonimii fără grai se înghesuie să ocupe un fotoliu în forul european. Pe ce criterii…nu pot să-mi dau seama.
E trist să constați că susținerea politică nu ar mai fi aceeași ( sau nu ar mai fi deloc ) în cazul unor candidați, dacă momentul politic ar fi de altă natură. De asemenea, e neplăcut să vezi cum figuranții politici ai serialului "Europarlamentarele" își asumă niște sisteme de valori semnificante, care operează ideologic, numai și numai pentru că dă bine la imagine.
Diagnosticarea realității actuale ar fi, în opinia mea, un act realist, un fel de trei, doi, unu…stop! Niciun start, niciun început. Și asta pentru că nu aș desemna pe niciunul dintre candidați să mă reprezinte. Sau, mă rog, ar fi vreo două excepții.
Este ultima sută de metri, iar complicitatea candidaților cu electoratul se manifestă în doar trei aspecte: pensiile, agricultura și corupția, fiecare formațiune politică găsind vinovații, cum altfel, în ograda celuilalt. Confruntarea partidelor pe subiecte de politică internă este în floare, în timp ce tematica europeană și pregătirea efectivă a candidaților rămân în pom.
În afară de atmosfera fals încordată și ipocrit populistă a campaniilor PLD, PSD, PNȚCD și PC nu am văzut vreo inițiativă demnă de luat în calcul. Nici măcar așa numitul agent al schimbării sociale, această mass media policromă, nu reușește să trezească din somn un electorat sătul de scenarii în care actorii debarcă de îndată ce obțin rolurile principale.
Ma îndoiesc sincer că obiectivele candidaților ar corespunde cu așteptările individuale ale alegătorilor. Cum poți să crezi că oamenii care zâmbesc frumos și ale căror gesturi sunt regizate până în cel mai mic detaliu ar putea să rezoneze cu mulțimea?! E drept, e posibil să fiu prea pesimistă. Dar fluxul decupajelor din ultimele trei săptămâni nu-mi inspiră decât simțul penibilului, al derizoriului față de acești păpușari ale căror discursuri refuză să stea în picioare. Cum ar putea, când bumerangul propriilor cuvinte îi atacă din nou și din nou?!
