Jefuită de chiriașii sezonieri!

de Camelia MIU - MITRIC Sâmbătă, 24 Iulie 2010 530
O femeie din Mangalia care avea obiceiul să își închirieze imobilul persoanelor venite la mare a fost jefuită de "clienți". Stoiana Lucian, de 65 de ani, avea obiceiul de a "agăța" clienții de pe stradă, așa cum mulți constănțeni procedează, în timpul sezonului estival. Ea a fost bucuroasă că, la data de 21 iulie, trei tineri au acceptat oferta ei și s-au înțeles să stea în apartamentul său până la data de 23 iulie. De comun acord au stabilit ca banii să fie plătiți la finalul sejurului, numai că vineri dimineață, când femeia a venit să preia locuința și banii pe chirie a rămas șocată când și-a găsit casa goală. Cei trei tineri au plecat cu toate bunurile pe care le-au putut căra, de la televizor la alte bunuri de valoare. Prejudiciul estimat de femeie se ridică la aproximativ 5.000 de lei. Stoiana Lucian a depus plângere la Poliție. Dar misiunea oamenilor legii este dificilă, mai ales că ei au la îndemână prea puține indicii care ar putea duce la identificarea lor. Se știe doar că au vârste cuprinse între 27 și 30 de ani, dar femeia nu a fost absolut deloc precaută, ea nesolicitând alte date de identificare, chiar dacă știa că lasă niște străini în casă.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei