Vineri, 05 Iunie 2026

Jocuri contrafăcute, depistate în PFT Constanța Sud Agigea

de Anca PAPAN Miercuri, 30 Octombrie 2013 135 < 1 min citire
Jocuri contrafăcute, depistate în PFT Constanța Sud Agigea
Aproximativ 1.300 de jocuri electronice din plastic, care cel mai probabil sunt contrafăcute, au fost confiscate de polițiștii de frontieră constănțeni. Valoarea acestora, dacă nu ar fi "chinezisme" ajunge la aproximativ 300.000 lei. Cele 1.268 jucării, susceptibile a fi contra-făcute, au fost descoperite de polițiști de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, împreună cu lucrătorii vamali, într-un container sosit în PTF Constanța Sud Agigea, din China. Acesta urma să ajungă, potrivit actelor, la o societate comercială cu sediul în București. Jocurile, care au fost ridicate în vederea confiscării de către lucrătorii vamali, purtau însemnele distinctive ale unor firme cunoscute. Polițiștii de frontieră au întocmit administratorilor societății comerciale în cauză, doi cetățeni chinezi, cu vârste de 40 ani, respectiv 34 ani, ambii având reședința în București, dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de "punere în circulație, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare și care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate", faptă prevăzută și sancționată de lege.
Taguri
Articolul anterior Cum te "încalță" polițiștii cu un dosar penal
Articolul următor Doi frați, judecați pentru că aproape au omorât un vecin

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei