Joi, 04 Iunie 2026

Judecat pentru că a nenorocit un polițist

de Camelia MIU - MITRIC Joi, 05 Iulie 2012 309 1 min citire
Un tânăr de 26 de ani, din Hârșova, a fost trimis în judecată de procurori pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală gravă, după ce, în urmă cu un an, a lovit un polițist, iar acesta a fost nevoit să se pensioneze pe caz de boală în urma rănilor suferite. Dosarul lui Florin Cătălin Iacobeanu a ajuns pe rolul Judecătoriei Hârșova, iar magistrații au stabilit ca, la data de 7 august, să aibă loc primul termen de judecată.
Potrivit rechizitoriului prin care Iacobeanu a fost deferit Justiției, la data de 24 iunie 2011, tânărul l-a lovit cu pumnul pe Iulian Pană, la acel moment polițist în Constanța, care s-a dezechilibrat, a căzut și s-a lovit cu capul de asfalt. El a suferit leziuni ce au necesitat 50 de zile de îngrijiri medicale, dar, cel mai rău, din cauza repercursiunilor bolii, a fost nevoit să se pensioneze pe motive medicale.
Conflictul dintre cei doi a avut loc în apropierea unei terase din Hârșova. Locatarii din zonă i-au cerut ajutorul polițistului pentru a-l convinge pe Iacobeanu și pe prietenii săi să dea muzica mai încet la mașină. Așa s-a ajuns la discuții și îmbrânceli.
Polițistul se afla în timpul său liber, de aceea Iacobeanu nu este cercetat pentru comiterea infracțiunii de ultraj, iar fapta nu a fost încadrată ca fiind tentativă de omor pentru că anchetatorii nu au putut să stabilească dacă inculpatul a avut intenția de a-i suprima polițistului viața.
Taguri
Articolul anterior Ziua pietonilor răniți în accidente rutiere
Articolul următor Marinari bulgari cercetați pentru trecere ilegală a frontierei

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei