Vineri, 05 Iunie 2026

Marinari bulgari cercetați pentru trecere ilegală a frontierei

de Florentina BOZÎNTAN Joi, 05 Iulie 2012 272 < 1 min citire
S-au rătăcit pe canalele Dunării - astfel au justificat trei marinari bulgari faptul că au trecut de pe teritoriul României pe cel al Ucrainei, fără efectuarea controlului la ieșirea din țară.
Marți după-amiază, polițiștii de frontieră de la Pardina au monitorizat un șlep motor, care naviga pe brațul Chilia al Dunării. În jurul orei 15,00, respectiva ambarcațiune a părăsit apele teritoriale ale României, trecând în Ucraina. A fost interceptată de o șalupă a Gărzii de Coastă și oprită pentru control. Comandantul șlepului, în vârstă de 50 de ani, a afirmat că intenționa să ajungă la rampa din localitatea Tatamir, Ucraina, pentru a încărca cereale, dar pentru că nu cunoștea prea bine traseul s-a abătut pe un canal lăturalnic. Celor trei marinari le-au fost întocmite dosare penale pentru ieșire de țară prin trecerea ilegală a frontierei de stat.
Trebuie menționat că oamenii legii au verificat inclusiv dacă marinarii făceau contrabandă cu țigări sau motorină, dar aceste suspiciuni nu s-au adeverit.
Taguri
Articolul anterior Judecat pentru că a nenorocit un polițist
Articolul următor Pactul european - un pas întârziat în direcția bună

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei