Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Judecătorii Ileana și Petronel Alecxandru, declarați nevinovați de CSM

de Cuget Liber Vineri, 02 Iulie 2010 545 1 min citire
Secția pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a respins acțiunea disciplinară formulată de Comisia de disciplină pentru judecători împotriva magistraților Ileana Alecxandru - de la Judecătoria Constanța și Iulian Petronel Alecxandru - de la Judecătoria Călărași (instanță la care a fost transferat, de la Judecătoria Constanța, începând cu data de 1 mai). Ei au fost cercetați disciplinar pentru abateri la Legea privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, constând în exercitarea funcției cu gravă neglijență și nerespectarea în mod repetat și din motive imputabile a dispozițiilor legale privitoare la soluționarea cu celeritate a cauzelor.
Soții Alecxandru au ajuns să fie anchetați pentru că, în vara lui 2009, fiind delegați să soluționeze dosarele privind încuviințarea silită, ei au declinat respectivele cauze spre competentă soluționare către președintele Judecătoriei Constanța. Ulterior, multe dintre acțiuni au fost respinse în baza unor interpretări proprii ale Codului de procedură civilă. Numai că, din această cauză, sute de dosare privind încuviințarea executării silite au fost tergiversate, iar petițiile au început să curgă la CSM. Printre cei revoltați de situație s-au aflat și membrii Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Constanța. Așa a ajuns inspecția judiciară la Constanța și cei doi judecători au fost cercetați disciplinar.
Articolul anterior Minoră fugită de acasă pentru a face sex pe strada Caraiman
Articolul următor Peste 300 de jandarmi constănțeni vor ține infracționalitatea-n frâu pe litoral

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei