Vineri, 05 Iunie 2026

Jumătate dintre români vor ca pedeapsă alternativă pentru viol castrarea medicală

de Cuget Liber Luni, 18 Mai 2009 283 2 min citire
53% dintre românii intervievați în cadrul unui sondaj au fost de acord cu introducerea pedepsei de castrare medicală, în cazul persoanelor condamnate pentru viol, conform unui sondaj, susține Victor Alistar, directorul executiv al Transparency International România.
"Preluarea modelului din Cehia, la care și societatea românească răspunde afirmativ, este o sugestie pentru dezbaterile din plen", a declarat Alistar, în cadrul unei conferințe de presă.
De asemenea, jumătate dintre români consideră că, pentru viol, condamnarea trebuie să fie mai mare de 20 de ani sau detențiune pe viață sau castrare, identificând, astfel, violul, drept una dintre cele mai grave infracțiuni, se arată în sondajul TI România.
98,9% consideră că, în cazul săvârșirii infracțiunii de omor și, în general, contra persoanei, nu ar trebui să existe posibilitatea ca infractorul să scape de executarea pedepsei. Tot în cazul săvârșirii infracțiunii de omor, respondenții au considerat, în proporție de 92,2, că ar trebui aplicată închisoarea mai mare de 20 de ani sau detențiunea pe viață. De asemenea, când este vorba despre infracțiuni contra copiilor, 40,2% dintre români sunt de acord cu închisoare mai mare de 20 de ani sau detenție pe viață. Majoritatea românilor consideră că, pentru tâlhărie, se impune o pedeapsă de la 10 la 20 de ani. În privința furtului, 25,4% con-sideră că ar trebui pedepsit cu închisoare de la 5 la 10 ani.
Românii sunt "justițiari" și când e vorba despre sechestrarea sau traficul de persoane, majoritatea celor chestionați fiind de acord cu pedeapsa de minimum 20 de ani de închisoare.
Femeile nu vor legalizarea prostituției, pe când bărbații da, mai relevă sondajul TI România.
TI România consideră, în urma sondajului realizat, că opinia publică are capacitatea de a formula comandamente și propuneri pentru politicile penale ale statului, chiar dacă nu într-un limbaj tehnic.
63,7% consideră că, în cazul infracțiunilor, trebuie să se aplice pedeapsa cu închisoarea. În acest context, 65,9% consideră că infractorii ar fi descurajați să mai comită infracțiuni de teama pedepsei cu închisoarea.
Articolul anterior Incendiu pe nava "Pompier 9", aflată în portul Constanța
Articolul următor Un cal a murit după ce a căzut, cu tot cu căruță, într-o groapă de trei metri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei