Vineri, 05 Iunie 2026

La numai 16 ani, cercetat pentru introducerea în ţară a unor droguri de mare risc

de Alina DRACOPOL Sâmbătă, 20 August 2022 244 < 1 min citire
La numai 16 ani, cercetat pentru introducerea în ţară a unor droguri de mare risc
Un tânăr de 16 ani din Târgu Mureş a fost reţinut pentru 24 de ore, pentru săvârşirea infracţiunii de introducere în ţară a unor droguri de mare risc, informează Poliţia Română.
"La data de 16 august a.c., poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Târgu Mureş s-au sesizat, din oficiu, cu privire la săvârşirea infracţiunii de introducere în ţară de droguri de mare risc. Astfel, la data de 19 august 2022, poliţiştii BCCO Târgu Mureş - Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii DIICOT- ST Târgu Mureş, au realizat o acţiune, în urma căreia a fost depistat un tânăr, de 16 ani, din Târgu Mureş, care avea asupra lui un colet, ce conţinea 83,7 grame MDMA (amfetamine - n.red.). De asemenea, au fost descoperite 28 de comprimate susceptibile a fi ecstasy", informează Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR), într-un comunicat transmis sâmbătă AGERPRES.
Faţă de tânărul în cauză a fost dispusă măsura reţinerii, pentru 24 de ore. 
Taguri
Articolul anterior Informația zilei de la Ministerul Sănătăţii. Câte cazuri de Covid au fost raportate în ultimele 24h
Articolul următor Un motociclist drogat a dat peste un polițist care încerca să îl oprească și a fugit de la locul faptei

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei