Durere, lacrimi și aduceri aminte. Și multe întrebări, la care familiile încă mai așteaptă răspunsuri. Asta a rămas în urma celor 12 militari, care au murit în tragicul accident aviatic petrecut pe 5 iulie 2010, la Tuzla.
- Publicitate -
Vineri, s-au împlinit trei ani de la accidentul aviatic de la Tuzla, în urma căruia și-au pierdut viața 12 militari. La primele ore ale dimineții, la Ansamblul comemorativ de la Tuzla a avut loc o ceremonie militară și religioasă, în memoria celor decedați.
Prezent la ceremonie, vădit emoționat, ministrul Apărării Naționale, Mircea Dușa, a discutat cu familiile și le-a asigurat că au tot sprijinul instituției în fruntea căreia se află. Ochii i s-au umplut de lacrimi când Mihai, fiul de patru anișori al maistrului militar clasa a II-a Florin Claudiu Cișmașu, mort la 34 de ani, a spus că și el vrea să fie scafandru, precum tatăl său. A refuzat, însă, să facă orice fel de declarație presei, din respect pentru memoria celor decedați.
Încă mai așteaptă răspunsuri…
Familiile, însă, mai au multe întrebări la care nu au primit încă răspunsuri: de ce s-a petrecut acest accident, dar, cel mai important, cine se face vinovat pentru el? Au trecut trei ani de când bat pe la ușile autorităților, în căutarea adevărului. Procurorii militari au stabilit, în urmă cu ceva vreme, că nimeni nu se face de vină pentru accident, că acesta s-ar fi petrecut urmare a unei defecțiuni tehnice. Părinții și soțiile lor nu au fost mulțumiți de soluție și au cerut redeschiderea dosa-rului.
"Acești trei ani au trecut greu de tot. Fiul meu și-a făcut datoria față de țară. A fost un erou, au fost eroi, dar nu li s-a făcut dreptate. Numai pentru că au fost declarați eroi, da, li s-a făcut, dar altfel, nu. Sunt negli-jați de multe ori. De aceea am solicitat și redeschiderea dosarului, pentru că trebuie să li se facă dreptate, trebuie să aflăm și noi adevărul. Nu știm încă în ce stadiu este dosarul, nu am vorbit cu avocatul, atât ni s-a comunicat, că se cercetează. Nu credem că se va afla adevărul, dar noi sperăm. Cui cerem adevărul? Tribunalului Militar, ei vor ancheta, procurorii tre-buie să ne spună și nouă ce s-a întâmplat într-adevăr", a spus, îndurerată, Ana Antim, mama locotenentului Liviu Antim (27 de ani).
Doleanțele părinților
Familiile au cerut, cum au cerut și la ceremonia de anul trecut, ridicarea unui monument în apropierea șoselei naționale. Petre Furtună, tatăl fruntașului Cosmin Furtună (28 de ani), i-a înmânat ministrului Mircea Dușă o scrisoare cu doleanțele rudelor.
"Este foarte greu și nu aș vrea să fie nimeni în situația noastră. Noi trebuie să ducem mai departe crucea. Dar dorim să nu se mai întâmple astfel de accidente. Am cerut, în scrisoarea pe care i-am înmânat-o ministrului, să putem să facem, la intrare, la șoseaua națională, o troiță. M-a asigurat că avem tot sprijinul. Mai avem o doleanță: în Sectorul 4, în Bucu-rești, a fost ridicat un monument închinat eroilor căzuți pe timp de pace și am solicitat ca toți cei care au căzut, fie în teatrul de război, fie în țară, să fie trecuți pe monument, căci de aceea a fost făcut", a afirmat Petre Furtună.
"Nu i-a fost rușine că era român"
Cei trei militari din Mangalia, soldatul Cosmin Florescu (25 ani), fruntașul Constantin Vlăduț Sărman (26 ani) și maistrul mili-tar clasa a II-a Florin Claudiu Cișmașu au fost declarați cetățeni de onoare ai Mangaliei, iar în memoria lor va fi ridicat un monument în fața Casei Armatei din localitate. "Am mers la dl. primar Cristian Radu și ne-a asigurat de tot sprijinul. Ne-a spus că urmează să le ridice o ancoră, pe care vor fi trecute numele lor… Nu avem ce face, asta a fost soarta", a spus, înlăcrimată, Cristina Cișmașu, mama lui Florin Claudiu Cișmașu, în timp ce privea spre cei doi nepoți, Amalia și Mihai.
"Eu încă îl aștept să vină, pentru că a fost mai mult plecat, a fost și în Irak, și în America, și în Kosovo. Ultima data, duminică, a venit la mine, era cu Mihai în brațe, băiatul avea un anișor, mi-a dat o felie de pepene. Atunci l-am văzut ultima dată. L-am învățat să fie harnic, muncitor, l-am învățat că palmele bătătorite nu se văd, ci doar ceea ce lasă în urmă. Pe unde a fost a purtat o șapcă albă, cu tricolorul, și când a fost în America, și în Irak, o purta cu mândrie. Nu i-a fost rușine că era român", își amintește mama.
v v v
Accidentul aviatic s-a petrecut la data de 5 iulie 2010, în jurul orei 17,40, pe Aerodromul Tuzla, pe o pistă pusă la dispoziție și folosită pentru aplicații ale Ministerului Apărării Naționale. Un avion AN-2, aparținând Școlii de Aplicație pentru Forțele Aeriene din Boboc, care executa o misiune de zbor pentru antrenamente de parașutare, s-a prăbușit la puțin timp de la decolare. Pompierii au stins incendiul care a cuprins avionul, iar după câteva ore au scos din el nu mai puțin de 11 trupuri carbonizate.
Echipajul și parașutiștii se aflau la cel de-al șaselea zbor de antre-nament, până atunci neînregistrându-se vreun incident ce ar fi putut să ridice semne de întrebare.
Numărul final al celor care au murit în accidentul de la Tuzla a fost 12, pentru că Liviu Antim, care a ajuns la spital în stare foarte gravă, având fractură de femur stâng și arsuri de gradul trei și patru pe 93% din suprafața corpului, a decedat la o scurtă perioadă de timp.
Singurii supraviețuitori au fost Marius Nazare și Daniel Bâlsanu.
Cei 12 militari au fost înmormântați cu onoruri militare, iar post-mortem au fost declarați eroi.
VICTIMELE TRAGEDIEI AVIATICE:
Comandorul Nicolae Jianu (49 de ani)
Locotenent-comandor Cătălin Vicențiu Antoche (34 ani)
Locotenent Lavinia Guiță (26 ani) - copilotul avionului care s-a prăbușit la Tuzla
Maistrul militar clasa I Răzvan Rângheț (43 de ani)
Maistrul militar clasa a II-a Florin Claudiu Cișmașu (34 de ani)
Maistrul militar clasa a II-a Cătălin Rădoi (36 de ani)
Maistrul militar clasa a III-a Băduț Papuc (29 de ani)
Fruntașul Constantin Vlăduț Sărman (26 de ani)
Fruntașul Marius Cătălin Chioveanu (22 de ani)
Fruntașul Cosmin Furtună (28 de ani)
Soldatul Cosmin Florescu (25 de ani)
Locotenentul Liviu Antim (27 de ani)