Pare incredibil, dar este adevărat ! În urmă cu câteva zile, polițiștii din Constanța au depistat pe strada Eliberării din municipiu, un bărbat, în vârstă de 48 de ani, care conducea un autoturism într-o avansată stare de ebrietate. După ce a fost testat, șoferului i s-a descoperit o alcoolemie de 1,56 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost însoțit de oamenii legii la spital, în urma probelor recoltate rezultând o alcoolemie de 3,6 g/l alcool pur în sânge. Mai mult, autoturismul condus avea numere de înmatriculare expirate, iar după verificări mai amănunțite ale polițiștilor a reieșit că autoturismul nu-i aparținea, ci l-a "împrumutat" de la o cunoștință, fără acordul acesteia. Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice, conducerea unui autoturism neînmatriculat și furt de folosință. În ciuda acuzațiilor care i se aduc individului, procurorii nu au considerat că se impune arestarea preventivă a acestuia, fiind cercetat în stare de libertate.
- Publicitate -