Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Legi promulgate. Armata română poate doborâ dronele care intră pe teritoriul țării

de Madalina PETRESCU Luni, 19 Mai 2025 181 < 1 min citire
Legi promulgate. Armata română poate doborâ dronele care intră pe teritoriul țării
Președintele interimar Ilie Bolojan a semnat cele două proiecte de lege prin care Armata primește permisiunea de a doborî dronele care intră pe teritoriul României. De asemenea, a fost promulgată legea care se referă la ”desfășurarea pe timp de pace a misiunilor și operațiilor militare pe teritoriul statului român”.
Până nu s-a modificat legea, Armata nu avea posibilitatea legală să folosească armamentul din dotare pe timp de pace, în afara obiectivelor militare sau a terenurilor de instrucție.
De ce este necesară legea privind doborârea dronelor
Legea are ca obiect de reglementare măsuri pentru controlul utilizării spaţiului aerian naţional, stabilind autorităţile şi instituţiile care au competenţe în luarea măsurilor de prevenire şi contracarare a utilizării spaţiului aerian naţional de către aeronave, sisteme de aeronave fără pilot la bord şi alte vehicule aeriene.
”Astfel, se crează un nou cadru de cooperare şi coordonare la nivelul autorităţilor şi instituţiilor care au competenţe în gestionarea şi monitorizarea spaţiului aerian naţional, precum şi de asigurare a respectării regulilor de utilizare a acestuia, ceea ce contribuie la creşterea siguranţei şi securităţii aviaţiei”, preciza comisia de apărare.
Taguri
Articolul anterior Bursă, firme în insolvenţă, banking. INFO economic
Articolul următor Au fugit de gălăgia politică și au ales Noaptea Muzeelor! Constănțenii prețuiesc cultura

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei