Un tânăr de 18 ani a fost reținut, fiind acuzat că a furat mai multe bunuri dintr-o locuință de pe strada Mureșului, din municipiul Constanța. Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, Iunuz Rașit este acuzat că în noaptea de miercuri spre joi, 15 spre 16 octombrie, în jurul orei 3,00, a sărit gardul gospodăriei și a intrat în locuință, de unde a furat două telefoane mobile, un Nokia 8800 și un Vodafone 757, o tabletă Utok și un portofel cu suma de 400 de lei și mai multe carduri. Prejudiciul a fost estimat la 3.000 de lei.
- Publicitate -
Suspectul a fost reținut și urmează să fie dus în fața magistraților, cu propunere de arestare preventivă.