O femeie a ajuns la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța după ce a fost lovită de o mașină, în timp ce traversa strada pe trecerea de pietoni.
- Publicitate -
În cursul zilei de ieri, în jurul orei 16,30, un tânăr care se afla la volanul unui autoturism Tico, cu numărul de înmatriculare CT 07 DMO, nu a acordat prioritate pietonilor. În consecință, în momentul în care a ajuns la trecerea de pietoni, situată la intersecția străzilor Oborului cu IC Brătianu, a accidentat grav o femeie, care traversa regulamentar pe zebră. Victima a fost aruncată pe parbriz, ulterior ea căzând la pământ.
Femeia a fost transportată de urgență la spital, unde a primit îngrijiri de specialitate.
La fața locului au sosit polițiștii de la Rutieră, care au deschis dosar de cercetare penală pe numele șoferului neatent.