Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Lovitură "muzicală". Au furat oboaie de pe aeroportul din Berlin

de Andra RAFTU Sâmbătă, 09 Ianuarie 2016 294 < 1 min citire
Au furat mai multe instrumente muzicale din Germania, dar au ajuns pe mâna polițiștilor. Doi indivizi din București au fost prinși în timp ce încercau să vândă patru oboaie într-o instituție de învățământ din Capitală. 
Potrivit oamenilor legii, cei doi suspecți, de 28 și 35 de ani, au fost prinși în flagrant, iar oamenii legii au descins la locuințele lor. În urma perchezițiilor, anchetatorii au ridicat și alte accesorii ale instrumentelor muzicale. 
Verificările ofițerilor Direcției de Investigații Criminale au scos la iveală că cele patru oboaie au fost furate din incinta unui aeroport din Berlin- Germania, în luna august a anului trecut. Acestea ar fi aparținut unui manufacturier german. "De asemenea, în urma investigațiilor efectuate, a fost depistat un al treilea bărbat, de 25 de ani, din județul Vâlcea, care este bănuit că i-ar fi sprijinit pe cei în cauză. Cercetările sunt continuate pentru documentarea întregii activități infrac-ționale", au precizat reprezentanții Poliției Române. 
Taguri
Articolul anterior Două spectacole de marcă, pe scena Casei de Cultură din Constanța
Articolul următor Pompierii, solicitați la zeci de intervenții

Comentează știrea

GGG
9 ianuarie 2016
"Talentații"

Tziganii, orienalii emigrați în vest FURĂ, strică fără discernământ... Instrumentele muzicale respective sunt valori în sine ale culturii și civilizației europene în care orientalii nu se vor integra în veci. Aparțin populațiilor infractoare geo-istoric, "talentate" în "cules", buric și manelare...

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei