Vineri, 05 Iunie 2026

Lupta de la Consiliul Local Năvodari s-a mutat în instanță Patru procese se află, în prezent, în vizorul magistraților constănțeni

de Betty FRIPIS Vineri, 18 Ianuarie 2008 427 1 min citire
Situația din cadrul Consiliului Local Năvodari, care, în loc de 19 aleși locali, funcționează de aproape trei luni cu 22 consilieri, este tot mai tensionată. Nu mai puțin de patru dosare se află în prezent pe rolul Tribunalului Constanța - Secția contencios administrativ și au avut termene de judecată stabilite pentru ziua de ieri.
Unul dintre procesele aflate pe rolul instanței are în vedere hotărârea prin care s-ar fi constatat încetarea mandatelor de drept a celor trei consilieri de la PNL, care au plecat la PLD. Consilierii solicită instanței, prin avocatul Ion Popescu, să constate inexistența acesteia, să anuleze și să suspende executarea ei până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.
Un al doilea dosar are în vedere cererea lui Ștefan Gălbău, de anulare a hotărârii prin care s-a constatat încetarea mandatului său de viceprimar al orașului Năvodari. Și în acest caz se cere suspendarea efectelor actului administrativ, până la soluționarea irevocabilă a cauzei.
Aceeași cerere de suspendare este formulată și în acțiunea prin care se solicită anularea hotărârii consiliului local Năvodari, prin care Adrian Vlad a fost ales în funcția de viceprimar al orașului Năvodari.
Toate cele patru dosare au avut parte de amânări la termenele de ieri. Pe de o parte, au fost formulate două cereri în interes propriu și în interes alăturat de către Cosmin Andrei și Florin Chelaru, iar pe de alta, la cererea consiliului, dosarele s-au amânat pentru pregătirea apărării și pentru comunicare unor înscrisuri.
Dezbaterile vor fi reluate pe 7 februarie, când a fost stabilită următoarea ședință de judecată.
Articolul anterior La un pas de baraj
Articolul următor Lăsat baltă de constructorul casei

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei