Mădălina Manole va fi înmormântată astăzi, la Ploiești

de Cuget Liber Vineri, 16 Iulie 2010 664
Medicii legiști au încheiat ieri necropsia în cazul Mădălinei Manole, constatând că aceasta s-a sinucis și că nu suferea de boli grave, neexistând nicio suspiciune cu privire la cauza decesului artistei. Sicriul cu trupul neînsuflețit al artistei a fost depus în foaierul Sălii Radio din Capitală joi, în jurul orei 15.30, aceasta fiind așteptată de circa 100 de fani și de reprezentanți ai presei. Cei prezenți au aplaudat-o pe artistă în momentul în care sicriul a fost depus în foaierul Sălii Radio. Fanii i-au adus nenumărate flori, pe care le-au așezat pe sicriu, care are culoarea albă și este decorat cu dantelă albă. Totodată, în foaierul Sălii Radio a răsunat muzica Mădălinei Manole, iar la căpătâiul artistei a fost așezată o fotografie a sa. Printre cei prezenți s-au numărat membri ai familiei, printre care soțul, Petru Mircea, fratele și tatăl artistei, dar și prințesa Lia și cântărețul Grigore Leșe. Sicriul cu trupul neînsuflețit al Mădălinei Manole a rămas la Sala Radio din Capitală pentru câteva ore, timp în care cei care au admirat-o pe artistă i-au adus un ultim omagiu. Trupul neînsuflețit al Mădălinei Manole va fi transportat vineri, în jurul orei 9.00, de la București la Ploiești. Artista va fi înmormântată azi în cadrul unei ceremonii care va avea loc la cimitirul Bolovani din Ploiești, începând cu ora 13.00. Arhiepiscopia Bucureștilor a aprobat, în cazul înmormântării Mădălinei Manole, doar oficierea slujbei speciale pentru cei care se sinucid, astfel că aceasta va fi făcută pe scurt, de un singur preot, în exteriorul bisericii, informează Patriarhia Română. Ultimul SMS al Mădălinei Manole: "Îmi cer scuze față de toți cei pe care îi rănesc și care știu că mă iubesc foarte mult. Îmi cer scuze de la Puiu (soțul n.r.)... îmi pare rău, dar nu mă mai suport fizic. Cei din jurul meu nu au nicio vină… Îmi cer scuze și de la copilul meu, Petru, îngerașul vieții mele, pe care îl iubesc foarte mult".
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei