Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Magistrații vor stabili primul termen în procesul profesoarei de Religie de la Școala nr. 8

de Andreea CARAUA Miercuri, 12 Noiembrie 2025 48 1 min citire
Magistrații vor stabili primul termen în procesul profesoarei de Religie de la Școala nr. 8
Magistrații de la Tribunalul Constanța urmează să stabilească primul termen de judecată în procesul în care Ileana Munteanu, profesoara de Religie de la Școala nr. 8, este acuzată de înșelăciune după ce a dispărut cu banii oferiți de elevi pentru a merge în tabără. 
Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, în calitate de cadru didactic la Școala Gimnazială nr. 8 din municipiul Constanța, inculpata a indus și menținut în eroare 19 persoane, prezentându-le la începutul anului școlar 2024-2025, în mod fals, o ofertă privind organizarea unei tabere școlare la care urma să participe copilul ei, despre care spunea că este elev ori în clasa a V-a, ori în ani mai mari, în funcție de persoana pe care o aborda.
Astfel, profesoara a reușit să le determine pe persoanele vătămate să îi remită sume cuprinse între 1.700 și 3.400 de lei, în scopul participării la această activitate, care însă nu a fost niciodată organizată, iar suma de bani nu a fost restituită.
Procurorii au audiat cele 19 persoane vătămate, doi martori, un suspect, dar și pe inculpată. Menționăm că, în prezent, Ileana Munteanu nu mai predă și se află sub măsura preventivă a controlului judiciar.
Precizăm că punerea în mișcare a acțiunii penale, reținerea, arestarea preventivă sau trimiterea în judecată reprezintă etape și măsuri în cadrul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, care nu pot în nicio situație să înfrângă prezumția de nevinovăție de care se bucură oricare justițiabil.
Taguri
Articolul anterior Descinderi în Cumpăna! Mai mulți bărbați au fost reținuți după o bătaie crâncenă, în plină stradă
Articolul următor Toneta CT BUS de la Poarta 1, nefuncțională, în perioada următoare

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei