La Școala Gimnazială nr. 16 din Constanța a avut loc, ieri, întrunirea Consiliului Profesoral, iar pe lista subiectelor discutate s-a numărat și scandalul iscat la începutul acestei săptămâni, când o fostă elevă a unității de învățământ a acuzat că a fost lovită de un elev din clasa a VIII-a, iar ulterior a venit la școală însoțită de fratele ei, pentru a pune lucrurile la punct.
- Publicitate -
Directorul Ion Ciorogaru a precizat că, în urma întrunirii Consiliului Profesoral, s-a decis că elevul implicat în incident nu va fi sancționat la nivelul unității de învățământ. "Am studiat imaginile surprinse de camerele video de supraveghere, de la intrarea în școală, unde nu se observă decât cum fata a intrat în școală însoțită de un băiat, s-au uitat în curtea școlii, au urcat la etaj, dar acolo nu avem camere. Astăzi s-a votat în cadrul Consiliului Profesoral să montăm camere video de supraveghere și la etaj. În schimb, în ceea ce-l privește pe elevul implicat, nu vor fi luate măsuri disciplinare, căci nu s-a întâmplat nimic în incinta școlii", a precizat cadrul didactic. Între timp, polițiștii Secției 5 continuă ancheta.
Reamintim că două familii au depus plângeri penale, acuzându-și reciproc copiii de agresiune. Potrivit oamenilor legii, incidentul de la care a pornit conflictul a avut loc luni după-amiază, într-o stație de autobuz din cartierul Far din Constanța. La acea dată, un băiat de 15 ani, elev în clasa a VIII-a la Școala Gimnazială nr. 16 din Constanța, ar fi bruscat o adolescentă de aceeași vârstă, fostă elevă a școlii. Marți, 6 mai, adolescenta, însoțită de fratele ei, a mers la școala unde învață cel pe care-l acuză de bruscare. Conflictul dintre fratele fetei și elev a fost oprit la timp de cadrele didactice, dar cei doi și-au reglat conturile ulterior, în parcul din zona Far. Astfel, elevul le-a povestit oamenilor legii că a fost acostat de fratele fetei, împreună cu alți prieteni și bătut.