Mai multe dosare de furt calificat la Medgidia: trei tineri, reținuți în urma anchetei polițiștilor
de Antonia IVANSâmbătă, 30 Mai 2026 124 < 1 min citire
Asculta stirea
În urma cercetărilor efectuate în patru dosare penale privind săvârșirea infracțiunii de furt calificat, polițiști din cadrul Poliției municipiului Medgidia – Biroul de Investigații Criminale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, au reținut un tânăr de 19 ani și doi minori de 17 ani, bănuiți de comiterea faptelor.
- Publicitate -
În cursul lunii mai, au fost sesizate mai multe furturi din locuințe situate pe raza municipiului Medgidia. În urma investigațiilor, polițiștii au identificat trei persoane suspectate că ar fi sustras sume de bani și alte bunuri din mai multe imobile.
Pe baza probatoriului administrat, cei trei au fost reținuți pentru 24 de ore și introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.
Aceștia urmează să fie prezentați procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, cu propuneri legale.