Vineri, 05 Iunie 2026

Mai mulți comercianți de pe litoral amendați pentru că vindeau jucării contrafăcute

de Madalina PETRESCU Sâmbătă, 13 Septembrie 2025 204 < 1 min citire
Mai mulți comercianți de pe litoral amendați pentru că vindeau jucării contrafăcute
La data de 12 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economico – Financiare au desfășurat o acțiune de verificare a agenților economici din orașul Eforie și stațiunile Costinești, Neptun și Venus.
În urma verificărilor efectuate, la punctele de lucru aparținând a două societăți comerciale din stațiunea Venus au fost descoperite 125 de jucării susceptibile a fi contrafăcute.
Bunurile, în valoare de peste 9.000 de lei, au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor.
În ambele cauze a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație fără drept a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare.
Taguri
Articolul anterior Ziua Pompierilor din România. "Indiferent că acţionează pe teritoriul ţării sau în misiuni internaţionale, ei reprezintă o forţă de încredere"
Articolul următor Fără implicarea autorităților, complexul funerar descoperit în centrul Constanței riscă să rămână ascuns

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei