Vineri, 05 Iunie 2026

Marea și-a luat tributul. Doi turiști s-au înecat ieri

de Andra RAFTU Vineri, 28 August 2015 302 1 min citire
Marea și-a luat tributul. Doi turiști s-au înecat ieri
Vacanța la mare s-a terminat tragic pentru doi turiști care și-au găsit sfârșitul în apele Mării Negre. În jurul orei 16.00, polițiștii au fost anunțați că în stațiunea Olimp, în zona terasei "Delfinul", o persoană a fost găsită în apa Mării Negre în stare de inconștiență. La fața locului au ajuns cadrele medicale și au început manevrele de resuscitare. În ciuda eforturilor depuse, medicii nu au mai putut face nimic și au declarat decesul. Anchetatorii au stabilit că victima se numește Claudiu Petruț Crăciun, de 40 de ani, din București. Trupul neînsuflețit a fost transportat la morgă pentru efectuarea necropsiei și stabilirea cauzei decesului. 
După numai câteva ore, un alt apel la 112 anunța că în stațiunea Costinești este o altă persoană înecată. O autospecială din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Constanța s-a deplasat la adresa indicată și în scurt timp și-a făcut apariția și un elicopter SMURD. 
Bărbatul intrase în apă împreună cu fiul său și nu a mai ieșit la suprafață. El a fost scos din valuri de un martor. Medicii au încercat să îl resusciteze, însă a fost în zadar. Victima, Vasile Condurachi, de 59 de ani, din Iași se afla în vacanță cu familia. Autopsia va stabili cauza decesului.
Taguri
Articolul anterior Specialiști din străinătate la Școala de Vară a Euromaterna
Articolul următor Medicii vor refuza să mai facă gărzi suplimentare

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei