Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă și vameșii au efectuat controlul fizic asupra unui container sosit din China în PPF Constanța Sud Agigea, referitor la punerea în circulație de produse contrafăcute. Containerul controlat în data de 19.07.2012, în jurul orei 9.30, sosise din China pe adresa unei societăți comerciale cu sediul în București și era încărcat cu 230 de perechi de pantofi bărbătești, bunuri susceptibile de a aduce atingere unor drepturi de proprietate intelectuală.
- Publicitate -
Bunurile descoperite, cu o valoare de aproximativ 130.000 de lei, dacă ar fi fost originale, au fost ridicate în vederea confiscării.
Pe numele administratorului societății comerciale a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare și care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate.