Nava amiral a Flotei a VI-a americane din Marea Mediterană, USS Mount Whitney (LCC 20), va efectua o escală în portul Constanța, în perioada 15-19 noiembrie. Cu acest prilej, o delegație condusă de comandantul navei, comandorul Craig A. Clapperton, va avea întâlniri cu conducerea Comandamentului Flotei.
- Publicitate -
Programul vizitei în România mai cuprinde exerciții în comun ale marinarilor americani împreună cu echipajul fregatei "Regele Ferdinand" și echipajul unui elicopter IAR 330 Puma Naval, precum și vizitarea principalelor obiective turistice din municipiul Constanța.
Nava americană, va acosta la Dana de Pasageri vineri, 15 noiembrie ac, în jurul orei 15.00.