Mario Iorgulescu a fugit din clinica din Italia, dar carabinierii l-au prins și a fost internat cu forța

de Madalina PETRESCU Luni, 15 Mai 2023 232
Avocaţii familiei Iorgulescu au anunţat luni că Mario Iorgulescu, fiul lui Gino Iorgulescu (preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal), a fugit din clinica unde era internat în Italia, dar a fost prins cu ajutorul carabinierilor şi internat cu forţa într-o altă clinică.

Luni, 15 mai, la Curtea de Apel Bucureşti, era programat primul termen de judecată în dosarul în care Mario Iorgulescu a fost condamnat în primă instanţă la 15 ani şi opt luni de închisoare cu executare pentru omor şi conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului şi drogurilor (cocaină), în legătură cu accidentul auto provocat de acesta în anul 2019, soldat cu moartea unui bărbat. La proces au asistat doi avocaţi care îl reprezintă pe Gino Iorgulescu, tatăl şi tutorele lui Mario, informează Agerpres.

Avocaţii au solicitat instanţei ca procesul să se desfăşoare cu uşile închise, fără prezenţa presei, şi amânarea dezbaterilor, pentru a da posibilitatea lui Gino Iorgulescu să fie prezent în sala de judecată.

Tot acum, unul dintre avocaţi a anunţat că, pe data de 5 mai, Mario Iorgulescu a părăsit clinica unde era internat, fără permisiunea medicilor italieni, dar a fost prins cu ajutorul carabinierilor şi internat cu forţa într-o altă clinică, la terapie intensivă.

Procesul a fost amânat pentru 26 iunie.



Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei