Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, începând cu anul 2011, s-a raliat inițiativei derulată la nivel european, astfel încât, în fiecare zi de marți 13, la nivel național se organizează Ziua Informării Preventive.
- Publicitate -
Sărbătorită sub sloganul "Preveniți ghinionul", și având ca logo pisica neagră, Ziua Informării Preventive va fi marcată și de Inspectoratul pentru Situații de Urgență "Dobrogea", printr-o serie de activități:
-specialiștii Inspecției de Prevenire și cei ai Serviciului de Pregătire pentru Intervenție și Reziliența Comunităților vor distribui materiale dedicate campaniilor de informare preventivă in 3 obiective City, Vivo și piața Ovidiu;
-desfășurarea unei lecții deschise împreuna cu un paramedic in tabăra de elevi din 2 Mai, lecție la care vor fi prezentate măsurile de comportare in cazul producerii unor situații de urgentă;
- la nivelul subunităților și la sediul inspectoratului se organizează ziua porților deschise pentru toți cei care doresc sa se familiarizeze cu specificul profesiei noastre.