Vineri, 05 Iunie 2026

Martor cheie într-un dosar de crimă - căutat, viu sau mort

de Camelia MIU - MITRIC Miercuri, 19 Ianuarie 2011 426 1 min citire
O crimă care a avut loc în urmă cu patru ani continuă să dea mari dureri de cap judecătorilor constănțeni, după ce dosarul a fost returnat în vederea rejudecării, pentru a doua oară, de magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție. Potrivit dispozițiilor acestora din urmă, magistrații constănțeni trebuie să facă toate demersurile necesare în vederea găsirii, viu ori mort, a unui martor cheie din dosar. Este vorba de Vasile Tămăslăcariu, al cărui fiu, care poartă același nume, este închis pentru că ar fi omorât-o, în 2006, pe concubina acestuia. Numai că tatăl său nu a fost audiat de judecători pe motiv că, imediat după crimă, a plecat din țară. Mai mult, în timpul procesului, fiul său a declarat că, de fapt, tatăl este cel care și-a omorât consoarta…
De atunci el nu a mai putut fi găsit și adus în instanță pentru a lămuri problema.
Ieri, în fața magistraților de la Curtea de Apel Constanța, Vasile Tămăslăcariu - fiul le-a spus judecătorilor că, din informațiile pe care le are, tatăl său ar fi decedat în Spania, unde a și fost incinerat.
Instanța urmează să facă toate demersurile necesare pentru a descoperi dacă este așa sau nu. Prin urmare, se va face o adresă la Serviciul de Stare Civilă, pentru a se verifica dacă a fost sau nu înregistrat decesul martorului, dar și demersuri pentru a se lua legătura cu autoritățile din Spania, pentru a se verifica dacă este înregistrat decesul persoanei respective ori ba.
Nicolae Gemală și Vasile Tămăslăcariu au fost condamnați, inițial, de Tribunalul Constanța, la câte 17 ani de închisoare, pentru ca, apoi, Curtea de Apel Constanța să îl achite pe Gemală și să mențină cei 17 ani de închisoare pentru Tămăslăcariu.
Articolul anterior Documente clasificate ale Crimei Organizate găsite la gunoi?!
Articolul următor Acte în circumstanțiere pentru fostul director adjunct de la ITM, Marius Ciobanu

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei