Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Martorii și părțile vătămate sunt protejate în dosarul unor interlopi acuzați de șantaj

de Betty FRIPIS Vineri, 07 Decembrie 2007 1038 3 min citire
La Judecătoria Constanța s-a desfășurat, ieri, prima înfățișare în procesul în care doi membri ai lumii interlope, Marius Turcan, de 31 de ani, și Emurla Sunan, de 32 de ani, sunt cercetați pentru comiterea infracțiunii de șantaj. Alături de ei, este judecată și Sevilen Iașar.
Instanța a respins cererea apărării prin care se solicita ca ședința de judecată să se desfășoare fără publicitate și a admis-o pe cea prin care se cere asigurarea protecției pentru părțile vătămate și martorii din dosar. Astfel, Judecătoria a dispus ca martorii să fie ținuți într-o cameră, iar părțile vătămate în alta.
Tot ieri, părțile vătămate Valentin Camelin Zainea și Florin George Ghevreg au precizat că nu se constituie părți civile în proces.
Potrivit rechizitoriului, pe 30 septembrie, Turcan și Sunan l-ar fi constrâns prin violență pe Florin George Ghevreg, de 21 de ani, din Turnu Măgurele, să le dea suma de 3.000 de euro.
Ghevreg se afla în sediul unei agenții imobiliare, împreună cu vărul lui Valentin Camelin Zainea, care este administratorul firmei, în momentul în care Turcan și Sunan și-ar fi făcut apariția însoțiți de Sevilen Iașar. Cei trei l-ar fi desfigurat cu un cuțit și l-ar fi amenințat cu moartea dacă nu le dă suma de 1.500 de euro. Bărbații le-ar fi spus că trebuie să plătească acești bani, pentru că ar fi violat-o pe amica lor. De teamă, Zainea le-a dat indivizilor suma de 300 de euro, pe care o avea la el, spunându-le că pentru ceilalți 1.200 de euro trebuie să revină a doua zi. Numai că, Zainea și Ghevreg nu au mai pregătit banii și s-au dus și i-au denunțat pe cei doi indivizi. Ghevreg le-a spus anchetatorilor că Turcan și Sunan l-au ținut de mâini, în timp ce prietena acestora l-a tăiat pe față cu un cuțit.
Flagrantul a fost realizat chiar în sediul agenției imobiliare, de pe bd. Alexandru Lăpușneanu. Marius Turcan și Emurla Sunan au intrat în agenție și au luat de la victima lor suma de 1.200 de euro, în bancnote de câte 50 de euro, care fuseseră marcate cu substanță fluorescentă.
Anchetatorii au pătruns imediat în încăpere, i-au imobilizat pe cei doi interlopi și, în urma percheziției corporale, au găsit asupra lor banii pe care era scris șantaj.
După citirea actului de inculpare, instanța a trecut la audierea celor trei inculpați. Declarația lui Sevilen Iașar a fost întreruptă de mai multe ori de izbucnirile în plâns ale acesteia. Tânăra le-a solicitat rudelor să părăsească sala de judecată pentru a putea povesti anchetatorilor prin ce a trecut. Ea a spus că nu i-a reclamat pe Florin George Ghevreg și pe Valentin Camelin Zainea pentru viol pentru că îi era rușine și nu a dorit să se afle ce i s-a întâmplat. Deși, inițial, a precizat că s-a dus la cei doi cu intenția de a se răzbuna, ulterior, a afirmat că dorea doar să îi scuipe și că l-a zgâriat pe Ghevreg ca o reacție la insultele acestuia. La rândul lor, Turcan și Sunan au afirmat că nu i-a șantajat pe Zainea și Ghevreg și că au vrut doar să recupereze banii fetei.
Articolul anterior Apa in carburator
Articolul următor Profit din praful altora

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei