Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit în Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Negru Vodă, un autoturism căutat de către autoritățile din Germania, aflat în posesia unui cetățean român.
- Publicitate -
Astfel, zilele trecute, polițiștii de frontieră din cadrul PTF Negru Vodă au efectuat controlul specific la ieșirea din țară față de un autoturism înmatriculat în România, condus de către un cetățean român.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că autoturismul figurează ca bun căutat în vederea confiscării, alertă introdusă de autoritățile din Germania.
Autoturismul, evaluat la aproximativ 45.000 lei, a fost indisponibilizat la sediul instituției pentru continuarea cercetărilor.
În acest caz, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.