Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Mașină de lux căutată în Germania, depistată la Constanța de Garda de Coastă

de Andreea CARAUA Vineri, 28 Februarie 2025 158 < 1 min citire
Ieri, polițiștii de frontieră au descoperit în Portul Constanţa un autoturism de lux, căutat de către autoritățile din Germania.
Reprezentanții Gărzii de Coastă au transmis că, în ziua de 27 februarie, polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Constanța Sud aflați în incinta unui operator portuar au efectuat controlul asupra unui autoturism, înmatriculat în Germania, aflat în posesia unui cetățean belarus.
În urma verificărilor specifice, în cooperare cu ofițerii Frontex detașați la Garda de Coastă, oamenii legii au constatat că autovehiculul figurează semnalat ca bun căutat pentru confiscare, alertă introdusă de autoritățile din Germania. Autoturismul urma să fie exportat în Turcia pe o navă tip RO-RO (mijloc naval de transport mărfuri în regim internațional, cu rampe/șine de încărcare/descărcare).
 
Autovehiculul, evaluat la aproximativ 140.000 de euro, a fost indisponibilizat la sediul instituției pentru continuarea cercetărilor.
În continuare, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.
Taguri
Articolul anterior În slujba cetățenilor. Despre controalele OPC cu Horia Constantinescu
Articolul următor În urma controalelor, magazinul Bebe Tei din Vivo Mall ia măsurile necesare pentru remedierea deficiențelor

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei