Trei persoane au murit și alte două sunt în stare foarte gravă, după ce mașina în care se aflau a fost lovită de un tren, joi, în Bistrița. Reprezentanții Poliției spun că cel mai probabil șoferul nu a oprit la trecerea la nivel cu calea ferată.Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, Marius Rus, trei dintre pasagerii mașinii, doi de sex feminin și unul de sex masculin, prezentau leziuni incompatibile cu viața la momentul ajungerii echipajelor medicale, notează Agerpres.
- Publicitate -
Celelalte două victime au fost găsite în stop cardio-respirator și au fost transportate de urgență la spitalul din Bistrița, în timp ce li se aplicau manevre de resuscitare.
«Din primele informații, trenul de persoane Regio 14.012 care circula pe relația Bistrița-Sărmășel a colizionat un autoturism care, din primele verificări, se pare că nu a oprit la trecerea la nivel cu calea ferată semnalizată cu stop și crucea Sfântului Andrei. În autoturism se aflau cinci persoane, dintre care trei au fost declarate decedate, două aflându-se în stare gravă. Până la acest moment, circulația feroviară este blocată în zonă», a declarat pentru Bistrițeanul.ro Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ BN.