Reprezentanții Asociației "Sfinții Mihail și Gavril - Scutul Jandarmilor" au realizat, miercuri, 1 aprilie, o vizită în Constanța, la Gruparea de Jandarmi Mobilă "Tomis", prilej cu care le-au adus militarilor mai multe materiale de protecție, respectiv măști și viziere. Măștile și vizierele vor fi folosite de cei 200 de jandarmi ai grupării, care asigură zilnic ordinea publică.
- Publicitate -
"Jandarmii se numără printre cei aflați în prima linie în această luptă și au nevoie de sprijinul nostru. Astfel de acțiuni au mai fost organizate, zilele trecute, la București, astăzi la Constanța, și până la finalul săptămânii vom trimite materiale și echipamente la Suceava și Piatra Neamț.
De asemenea, săptămâna viitoare vom trimite la Buzău", a afirmat prim-vicepreședintele asociației, Orlando Culea.