Duminică, 07 Iunie 2026

Migranți din Irak și Siria, găsiți ascunși într-o remorcă, la Negru Vodă

de Florentina BOZÎNTAN Duminică, 25 Iunie 2023 163 < 1 min citire
Migranți din Irak și Siria, găsiți ascunși într-o remorcă, la Negru Vodă
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat, în Punctul de Trecere a Frontierei Negru Vodă, 19 cetăţeni din Irak și Siria, care au încercat să treacă ilegal frontiera în România din Bulgaria, ascunși în remorca unui autocamion. Sâmbătă, 24 iunie, s-a prezentat la controlul de frontieră un cetățean turc, care conducea un autocamion cu semiremorcă, încărcat, conform documentelor de însoţire a mărfii, cu obiecte sanitare, din Turcia pentru Ucraina. În urma verificărilor efectuate de polițiștii de frontieră români, împreună cu polițiștii de frontieră bulgari, s-a observat că partea superioară a prelatei este tăiată iar în compartimentul marfă al semiremorcii, au fost descoperiţi ascunşi 19 cetățeni străini. În urma verificărilor, lucrătorii noştri au stabilit că 15 sunt cetăţeni din Irak şi 4 din Siria (18 bărbați și o femeie).
Ca urmare a celor constatate, persoanele respective au fost preluate, în baza Acordului de readmisie între România și Republica Bulgaria, de către autoritățile de frontieră din Bulgaria, în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.
Taguri
Articolul anterior Administrația locală din Negru Vodă achiziţionează microbuze electrice pentru elevi
Articolul următor Forțele Navale Române, gazda unei conferințe internaționale pe tema comunicațiilor radio din domeniul maritim

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei