În contextul instituirii măsurii carantinei zonale în municipiul Constanța, timp de două săptămâni, polițiștii și jandarmii constănțeni sunt mobilizați zi de zi în misiuni de verificare a măsurilor dispuse. Forțele de ordine acționează prin reorientarea dispozitivelor fixe în dispozitive mobile, dinamice, flexibile, menite să supravegheze în mod activ o suprafață cât mai mare, într-un interval de timp determinat. În intervalul luni, 23 noiembrie – marți, 24 noiembrie, la nivelul municipiului Constanța, forțele de ordine au verificat 3.527 de persoane și 2.229 de autovehicule. Totodată, au fost aplicate 126 sancțiuni contravenționale, în cuantum total de 22.000 de lei.
- Publicitate -
Reamintim că pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, legitimația de serviciu / adeverința eliberată de angajator.
Declarația pe propria răspundere trebuie să cuprindă numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței/gospodăriei/locului activității profesionale, motivul deplasării, data completării și semnătura.