Duminică, 07 Iunie 2026

Mii de euro despăgubiri pentru un violator în serie, din cauza condițiilor din închisoare

de Cuget Liber Vineri, 11 Ianuarie 2019 436 1 min citire
Mii de euro despăgubiri pentru un violator în serie, din cauza condițiilor din închisoare
Un caz teribil, și cu siguranță nu singular, a fost descoperit în România, după ce s-a aflat că un violator din România, care la un moment dat și-a agresat și propria mamă, a ajuns să primească mii de euro despagubiri de la stat și reducerea pedepsei inițiale, în baza recursului compensatoriu.
Aproape 15.000 de lei, adică 3.000 de euro, a primit despăgubire un violator în serie din România, pentru condițiile din închisoarea unde și-a ispășit pedeapsa. De asemenea, acesta a beneficiat și de o reducere a pedepsei cu 180 de zile, cu toate că bărbatul a fost de mai multe ori condamnat pentru violuri si tentative de viol.
Petru Herea-Cristea a fost condamnat de trei ori pentru mai multe violuri și tentative de viol. De fiecare dată, însă, a fost eliberat condiționat înainte de a-și executa sentința, scrie digi24.ro.
Ultima dată, bărbatul a ajuns în fața judecătorilor după ce în 2017, la puțin timp după ce a ieșit din penitenciar, a încercat să-și siluiască propria mamă.
Curtea de Apel Oradea a fost obligată să îi taie din pedeapsă 180 de zile după ce Petru Herea Cristea a invocat, în baza legii recursului compensatoriu, "condițiile necorespunzătoare" în care a stat, timp de doi ani și jumătate în Penitenciarul Satu Mare.
În plus, statul român a fost obligat de CEDO să-i plătească 3.000 de euro pentru aceleași condiții necorespunzătoare în care a fost ținut după gratii timp de 10 luni.
Taguri
Articolul anterior "CELEBRĂM CULTURA NAȚIONALĂ ȘI ÎN BĂTRÂNUL TOMIS"
Articolul următor Dezastru pe căile ferate. Mecanic atât de beat, încât a uitat să oprească în gară!

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei