Mii de jucării contrafăcute, depistate de polițiștii de frontieră în Portul Constanța
de Oana CHIRANAJoi, 12 Iunie 2025 553 < 1 min citire
Asculta stirea
Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economico - Financiare au desfășurat, în cursul zilei de ieri, 11 iunie a.c., o acțiune de control asupra produselor dintr-un container sosit din China, în Portul Constanța, cu destinația Republica Moldova.
- Publicitate -
Conform documentelor vamale, bunurile ar fi constat în 346 de colete ce conțineau diferite tipuri de jucării – jucării de pluș, mingi de fotbal, tablete, etc..
În urma verificărilor, au fost descoperite 35 de colete, însumând 9260 de jucării care aveau denumirea și/sau însemnele unor mărci protejate, susceptibile a aduce atingere drepturilor de proprietate intelectuală.
Poliţiştii au întocmit dosar penal, efectuându-se cercetări, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, pentru săvârșirea infracţiunii de punere în circulaţie, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 102, alin. 1, lit. b din Legea 84/1998.
Mărfurile, în valoare de aproximativ 246.000 de lei, au fost indisponibilizate și ridicate în vederea continuării cercetărilor.
Lasati jucariile ,ocupati-va de miile de tone de fructe si legume neconforme care intra saptamanal prin frontiera ! Acestea va vor afecta grav sanatatea si a celor care lucrati la punctele de frontiera ( inclusiv familiile voastre ) .In Germania pe autostrazi se fac controale (prin sondaj ) la alimentele transportate cu TIRuri ...De ce la noi nu se poate ?