Minor reţinut după ce a înşelat o persoană cu 50.000 de lei, promiţând ritualuri oculte

de Alina DRACOPOL Marţi, 11 Octombrie 2022 212
Un minor în vârstă de 16 ani a fost reţinut de poliţiştii de investigaţii criminale din Târgu Neamţ pentru înşelăciune şi şantaj, în urma unor percheziţii domiciliare efectuate în judeţul Ilfov, scrie Agerpres.

"Din cercetări a reieşit că, în cursul lunii august 2022, o persoană, de 16 ani, având complicitatea unui tânăr, de 20 ani, ambii din judeţul Ilfov, ar fi indus în eroare o tânără, de 20 ani, din Păstrăveni, sub pretextul că pentru anumite sume de bani, ar fi realizat diferite ritualuri oculte. Astfel, persoana vătămată ar fi achitat 50.000 lei, pentru realizarea acestor ritualuri. Ulterior, când aceasta ar fi dorit să renunţe la serviciile prestate de cei doi, aceştia i-ar fi adresat în numeroase rânduri ameninţări cu acte de violenţă şi cu publicarea în spaţiul public a respectivelor ritualuri, cu scopul ca persoana vătămată să remită, în continuare, diferite sume de bani", a declarat, marţi, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, subinspectorul Ramona Ciofu.
În urma percheziţiilor efectuate, au fost descoperite şi ridicate mai multe mijloace de probă care privesc posibila activitate infracţională a persoanelor vizate de anchetă, mai multe terminale mobile şi 850 euro.
În baza probatoriului administrat, minorul în vârstă de 16 ani a fost reţinut pentru 24 ore.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei